Evanghelia după Marcu, despre Isus Cristos. Pentru noi toţi.
Vine Ioan, zis Botezătorul, şi devine faimos. Vin oamenii la el să-şi mărturisească păcatele. Eu zic că aveau încredere în el că vorbeşte adevărul. Altfel nu şi-ar fi încredinţat sufletele în mâna lui. Nu pot comenta prea multe pe marginea felului în care au ajuns să creadă într-un străin insectofag îmbrăcat în păr de cămilă. Cred doar că în cuvintele lui se putea detecta o autoritate care dovedea tuturor că nu se joacă. Că ceea ce spune nu e menit să rămână pururea în bibliotecile lumii, ci să marcheze veşnic destinele oamenilor. Ioan s-a apropiat de oameni facând prăpăstii faţă de ei. Noi ne apropiem de oameni menajându-i. Dar pe noi nu ne-ar urma nimeni, niciodată, ca şi pe el. Ioan a fost sincer, direct, dar interesat în chip nobil. A fost legitim. A vorbit în Numele Lui, a Celuilalt. Şi totuşi, nu şi-a pus mitra pe cap, nici roba pe trup. Nu a înălţat sus stindardul religiei şi nici nu a umblat cu pecetea Vaticanului la buzunar. Ioan a fost altfel. A fost adevărat. Atât de mult a crezut în Isus încât a început să strige în pustie: Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-i cărările!. Şi a avut succes. Calea Domnului a fost pregătită, iar cărările Sale au fost netezite. Dar Ioan este la fel de bine îmbrăcat şi se ţine de acelaşi regim alimentar. Noi am aştepta să fim promovaţi, să trăim mai bine, familiile noastre să o ducă mai bine, să ne putem muta în sfârşit la casă, să fim fericiţi. Nu şi Ioan, însă. Dar eu cred că sunt puţini cei care au fost la fel de fericiţi ca Ioan. Pot spune cu lejeritate că acest Botezător a fost un supra-om. Cu adevărat puternic.
După mine vine Cel ce este mai puternic decât mine, Căruia eu nu sunt vrednic să mă aplec să-I dezleg cureaua sandalelor!
Da, există Cineva mai puternic decât Ioan. Un Om mai mare. Dar oare ce înseamnă asta? Pentru prima oară de când cunosc pasajul acesta mi-am dat seama de acest adevăr: mărirea şi puterea la care se referă Ioan aici înseamnă, din nou, opusul a ceea ce gândim noi în mod omenesc şi mecanic. Înseamnă o smerenie şi o umilinţă de neînchipuit minţii omeneşti. Dacă am fi puşi pe viu în faţa acestor realităţi fără să cunoaştem protagoniştii, pot pune rămăşag că nu am judeca în mod corect lucrurile. Sunt sigur că nu ne-am da seama de valoarea acestor doi oameni. Totuşi, ferice de noi că totuşi credem, chiar dacă am văzut dinainte contextul! Dumnezeu să fie slăvit pentru că nu ne lasă orbecăind!
Smerenia este superputerea invizibilităţii persoanei unui creştin. Este înlăturarea a tot ce poartă amprenta noastră. Este purtarea unei pancarte care indică neîncetat către Cel care este mai puternic. Este fluturarea steagului Stăpânului.
Isuse, Tu chiar eşti vrednic de laudă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu