... zis şi Mişu Poetu' e un norocos din cale-afară. Are şansa de a fi introdus in Rai pe uşa din faţă, în sfârşit. Se pare că nişte dezaxaţi de la Cluj îl vor neapărat în calendar ca să i se poată închina în legalitate, în sfârşit. Şi ca să-i poată obliga şi pe elevii din şcoli împreună cu studenţii facultăţilor de litere să facă la fel. Altfel nu-mi explic care poate fi faza cu propunerea asta de canonizare despre care am auzit azi dimineaţă.
Într-un fel m-am bucurat. Adică, se pare că e simplu. Trăieşti cum vrei, fără să ţii cont de nimic. Dar scrii 14 000 de file de poezie şi ajungi sfânt. Sau, ca să nu ziceţi că e un caz singular, mai aduc un exemplu: plecăm de la aceeaşi premisă, şi anume că trăieşti absolut cum te taie pe tine capul, dar zideşti câteva zeci de mănăstiri şi ajungi sfânt. Ce cale mai bună decât una ca asta pentru a-ţi asigura locul în mentalul şi spiritualul unei naţiuni? Să zicem că nu ştii să scrii sau să te baţi, cu atât mai mult să abureşti femei. Dar poate ştii să faci afaceri la nivel înalt, învârţi lopeţi de bani de care te bucuri doar când îi miroşi noaptea la lumina lămpaşului. E şi mai simplu: faci o facultate (nimic mai uşor decât atât, la momentul de faţă), ungi toate pârghiile bine şi ajungi Patriarhul unei naţiuni de nevertebrate. E clar! Eşti şef în Rai încă dinainte să mori, te sună Petru să te-ntrebe pe cine să lase înăuntru şi pe cine nu. Mai mult, ai un contract beton pe distribuţie de tămâie la nivel naţional, primeşti ceară pe de gratis de la albinele comisionate de Cel de Sus ... eşti baştan.
Oameni buni, nu-i aşa greu să fi sfânt! Ce vă mai plângeţi atâta? Eu unul mă apuc de ucis, curvit, furat, înşelat şi mituit ca să fiu sigur că ajung să fiu pomenit în calendar singur într-o zi, fără să mai am şi alţi wannabe veneraţi deodată cu mine. Fraţilor, lăsaţi-o mai moale cu evlavia, nu mai ţine cu abureli din astea. Tre' să ai valoare, tată, să nu te laşi călcat în picioare de fraieri ca George Călinescu, armata turcească sau Bartolomeu Anania. Le-o dăm în bot tuturor să se vadă că sfinţii nu-s nişte rataţi fără de Dumnezeu ...
Eh, în momente ca astea chiar îmi pare rău că eu nu-mi doresc să fiu sfânt. Altfel şi-o luau pe cocoaşă tupeiştii ăştia de la Cluj de nu se vedeau. Auzi, să strice ei canonul strămoşesc pe un moft de-al profelor de liceu care se visează numa' sara pe deal, când cu fainu' ăla de Luceafăr, când cu şmenaru' de Cătălin. Sărmanele de ele, pe semne că nu mai au argumente cu care să-l bage pe Mişu Poetu' pe gâtul iGeneraţiei. Ăştia micii nu mai pun botu' şi au atâta cocălărie în ei că se apucă să şi facă mişto de simbolul naţional, acest geniu de neatins, acest astru-măiastru responsabil, pesemne, de limba română. Numai că astăzi nu se mai prea vorbeşte limba asta ... e de sorginte latină şi are un defect genetic transmis de la mamă-sa: moartea!
Nea Mişu, dacă te prind pe calendar te tai!
2 comentarii:
Trist articol. Pacat ca amesteci intre ele valori si non-valori.
Una e sa nu fi de acord cu o anumita canonizare si alta este sa ironizezi un reper cultural, national, un om sincer care nu a facut compromisuri. Despre Mihai Eminescu vorbesc.
am vazut comentariul tau inca de la inceput, dar nu am stiut cum sa-ti raspund. ti se pare ca fac din Eminescu o nonvaloare?
Trimiteți un comentariu