Profesorii sunt acuzati ca nu isi dau suficient interesul, ca metodele de predare pe care le folosesc sunt invechite si ca nu tin pasul cu noile descoperiri stiintifice si tehnologice din domeniile aferente. De cealalta parte, profesorii se plang de elevi si studenti ca nu mai au nici un interes real pentru educatia lor, ca nu constientizeaza importanta timpului petrecut in scoala. Mai mult, dau vina pe profesorii din ciclurile premergatoare de invatamant pentru starea precara in care i-au adus pe acesti tineri care au ajuns acum in mana lor.
Cu toate acestea, exista oameni care vor sa se educe si care privesc educatia ca pe o sansa de a se autodepasi, de a iesi din limitele impuse de circumstantele vietii pe care o au acum. Un astfel de om este Raluca Popescu, o tanara de 20 de ani studenta la Limbi Moderne Aplicate. Raluca este unul dintre acei oameni care isi conduc viata dupa scopuri si idealuri inalte. Ea nu se resemneaza si nu se da batuta. Viata ei este o lupta continua pentru depasirea conditiei proprii si pentru perfectionare. Este, insa, ceva care face lupta Ralucai cu adevarat speciala, si o voi lasa chiar pe ea sa va povesteasca:
In urma unui vaccin anti-polio, la varsta de 3 luni si jumatate, am paralizat. Diagnosticul meu este: tetrapareza flasca post meningo encefalita. Adica, asta inseamna ca pot sa imi folosesc doar intr-o mică masura degetele de la mana stanga, iar pentru igiena, hrana, deplasare si multe altele, am nevoie de insotitor permanent. Mama mea mă ajuta in toate. Imi amintesc de remarca unuia dintre medicii care m-au consultat in vederea unei operatii de prelungire a tendoanelor, care i-a spus mamei mele:
Cati asemenea luptatori ati mai intalnit? Sunt putini, intr-adevar, dar ganditi-va la motivatia pe care Raluca trebuie sa o aiba. In afara sprijinului si a dragostei pe care a primit-o din partea familiei si a celor apropiati ei, Raluca a fost singura. Dar tocmai faptul ca a constientizat acest lucru pare sa o fi ambitionat mai tare. Iata ce marturiseste Ligia Macelaru, fondatorul Asociaţiei pentru Capacitarea Persoanei cu Abilităţi Speciale (ACPAS) si prieten apropiat al familiei Popescu:
Cred ca la vremea intamplarii, Raluca avea cam 11,12 ani. Era in plina iarna si eu ma aflam in vizita la ei, la Popesti. Televizorul era pornit si urmaream jocurile de iarna pe Eurosport. Discutam despre avantajele si riscurile unei operatii pe coloana pentru a-i fi introduse doua tije laterale menite sa ii sustina coloana. Oasele erau in crestere normala, ca ale oricarui copil de varsta ei, dar lipsa musculaturii care sa sustina coloana favoriza inceputul scoliozei.
Raluca, destul de absenta in discutia noastra, urmarea fascinata jocurile olimpice de iarna. Si o intreb asa, dintr-un colt de pe buze, ce ar vrea sa devina cand va creste mare. Raluca, total degajata, imi spune ca vrea sa faca patinaj artistic pe gheata! Da, asa este ea! Nu exista "nu se poate"
Acum, Raluca este studenta in anul I la UVT, Facultatea de Limbi Moderne Aplicate, sectia Engleza-Spaniola. Desi media de intrare a fost 9,06 ea nu a reusit sa se claseze pe unul dintre locurile bugetate de stat. Ajutorul parintilor se poate intinde doar pana aici, din pacate, studiile universitare fiind destul de costisitoare. (click pe imagine pentru material video)
You need a modern Browser with Adobe Flash Player to view this.
Ce sanse da societatea oamenilor ca Raluca? Suntem oare constienti ca greutatile prin care ea trebuie sa treaca in fiecare zi, eforturile care trebuie depuse sunt mult mai mari decat ale noastre, ale celorlalti? Universitatea nu acorda burse de studii pentru oameni cu dizabilitati. Alte ajutoare specifice nu exista. Dar ar putea exista umanitate, compasiune si empatie din partea noastra, a semenilor.Raluca vrea sa devina traducator profesionist si sa isi castige singura existenta. Vrea sa dea inapoi societatii din inzestrarile sale. Este ambitioasa, este inteligenta si este o luptatoare. Singura dificultate e ca are nevoie de ajutorul nostru. Vom lasa asta sa devina o problema?
0 comments:
Trimiteţi un comentariu